O comparație obiectivă a sistemelor mobile de operare

Cu ce este mai bun sau mai prost BlackBerry fata de un alt telefon. Asteptam sa ne povestiti experientele voastre...
Reguli forum
Înainte de a deschide un topic nou, AR FI BINE să citiţi măcar regulile generale din Regulament ca să nu vă treziţi cu topicul şters sau închis fără motiv.
Avatar utilizator
cri.cri
BBerry.RO Team
BBerry.RO Team
Mesaje: 796
Membru din: 04 Dec 2013, 00:15
Model BlackBerry: BlackBerry Z10
OS: Cel mai nou
Retea GSM: Telekom
Localitate: Germania

O comparație obiectivă a sistemelor mobile de operare

Mesaj de cri.cri »

Da, recunosc ca sunt un BlackBerry fanboy! Totuși am învățat în viată să nu am prejudecăți indiferent despre ce o fi vorba.
Primul meu computer a avut pe el Windows 3.1 și credeți-mă a fost cu totul altceva decât user friendly...dar hey, viata merge mai departe și asa am început sa ma uit în stânga și-n dreapta ce mai exista pe piață. Am avut un Apple power mac G3 cu Mac Os 9 și nu pot să zic că m-a încântat... Am trecut iar la Windows, pe care am instalat în paralel Linux(diverse distribuții: Suse, Red Har, Ubuntu) și totuși nu am fost mulțumit! Pană când am realizat că de fapt nu există sistemul de operare ideal! Așadar am rămas la Windows care îmi acoperă marea parte a cerințelor chiar dacă este departe de a fi perfect.
Exact la fel este și cu sistemele de operare pe Smartphone-uri. Nu există OS-ul ideal care să mulțumească toți utilizatorii, deoarece fiecare utilizator diferă în detalii fata de altul. Dacă vom întreba un user Android care este OS-ul ideal cred că va răspunde su siguranță că este Android. Același lucru se va întâmpla cu userii iOS sau BlackBerry.
Ideea mea a fost de a face un mic ghid sau mai bine zis o comparație a sistemelor de operare de pe Smartphone-uri cu avantajele și dezavantajele lor, totodată încercând să rămân obiectiv. Încă o dată aceasta este doar umila mea părere și nu am intenția de a favoriza sau defavoriza anumite OS. S-ar putea să fi uitat unele puncte forte sau unele slăbiciuni, dar puteți și voi completa listele de mai jos cu experiențele voastre.

BlackBerry OS10
bb.png
Încep cu BlackBerry OS10 deoarece ne aflăm pe un forum BlackBerry...
Puncte forte:
- BlackBerry Hub(un feature pe care niciun alt sistem îl oferă)-un feature dintre favoritele mele
- business features: niciun alt OS nu poate oferi un MDM(mobile device management) mai bun ca BlackBerry
- tastatura: indiferent dacă este hardware sau software(la full touch) nu are egal!
- sistemul rulează fluid și pe device-uri mai vechi
- robust: toate BlackBerry pe care le-am avut(și pot să spun că am avut câteva!) m-au convins prin calitatea lor superbă.
- posibilitatea de a avea aplicații android(chiar dacă nu merge 100%)
- notificările LED și posibilitatea personalizării culorilor pentru LED-un alt feature unic!
- schimbul de date: posibilitatea partajării de fișiere este cea mai buna din câte am văzut la un OS mobil! De oriunde sa poți partaja oriunde fișiere este încă în stadiul de vis la alte OS.
- calitatea Audio este impecabilă si aproape nemaiîntâlnită pe alte platforme(cu mici excepții).

Slăbiciuni:
- sistemul nu prea se poate personaliza(mă refer la GUI): arată cum arată și asta e...
- relativ puține aplicații native importante: BlackBerry World este ca o groapă de gunoi plină de deșeuri
de care nimeni nu are nevoie.
- integrarea android ar putea fi ceva mai bună

Pentru cine se recomandă BlackBerry?
- pentru utilizatorii care scriu mult: cei care scriu toată ziua mailuri, BBM, twitter, facebook, sms, șamd
sunt cei mai bine deserviți prin combinația dintre tastatură și Hub! Niciun concurent nu are nici cea mai mică șansă împotriva acestei combinații, acesta este "teritoriu" BlackBerry.
- cei care vorbesc mult la telefon vor aprecia calitatea convorbirilor cu un BlackBerry
- pentru firme: cum am menționat mai sus, MDM prin intermediul BES este imbatabil.
- pentru paranoici și iubitorii de siguranță: un lucru este cert BlackBerry este cel mai sigur sistem!

Pentru cine NU se recomandă BlackBerry?
- pentru hardcore gamer: există câteva jocuri bune în BlackBerry World sau pot fi sideloaded, dar din păcate
android sau iOS sunt net superioare.
- pentru iubitorii personalizării telefoanelor: nu prea sunt posibilități de a personaliza GUI la BlackBerry,
nu se poate root sistemul singurele lucruri pe care le putem schimba sunt soneriile de apel, culoarea LED,
fundalul și cam asta ar fi...

Apple iOS & iPhone
ios.jpg
Puncte forte:
- oferta infinita de aplicații, în plus orice aplicație debutează mai întâi în App Store
- suport foarte bun și foarte culant
- design
- calitatea bună a produselor Apple
- integrarea iOS în alte device-uri Apple: nici un concurent nu a reușit o atât de buna integrare ca Apple!
iPhone-ul, iPadul, iMac-ul toate arata la fel(genial!).
- sistem relativ bine optimizat: Apple reușește aceleași performante ca Android la doar jumătate de specificații.
- camera foto performanta și rapidă

Slăbiciuni:
- prețul: nejustificat raportat la ceea ce oferă telefonul(device-ul)
- lipsa noilor tehnologii: exemplu-nici măcar în ziua de azi nu se poate folosi Bluetooth decât pentru audio, iar NFC doar pentru Apple Pay.
- limitarea impusa de Apple: de exemplu imposibilitatea de a procesa anumite fișiere audio sau video(flac sau mkv)
- bateria extrem de slabă comparată cu alte Smartphone-uri
- imposibilitatea de a adăuga memorie suplimentară telefonului! Ex: eu am un card SD de 64Go + 32Go de memorie internă la Passport. La Apple m-ar costa 100,-€ în plus fata de modelul cu 16Go si as avea cu 16Go în total mai putin...
- imposibilitatea de accesa telefonul direct! Pentru orice căcățel trebui să utilizăm iTunes=wtf???

Pentru cine se recomandă iOS?
- pentru apple freaks: cineva care a avut odată un iphone, se regăsește rapid în "cosmosul" apple
- pentru cei care-și revând telefoanele: iphone = scump, dar chiar după 2 ani rest valoarea unui iphone este destul de ridicată (BlackBerry=:_( )
- pentru cei mai putin dotați tehnic: iOS este destul de intuitiv.
- pentru utilizatori care nu folosesc device-ul mult: nu e nevoie de multe setări pentru ca el să funcționeze.
- pentru amatorii de fotografie care nu au tot timpul un aparat foto la ei: camera iPhone este bună si rapida

Pentru cine NU se recomandă iOS?
- pentru individualiști: la tot pasul oriunde te uiți vezi doar iPhones. Pe vremuri, la apariția iPhone 1 era ceva elitar sa deții un iPhone. Intre timp...
- pentru cei care transfera multe date intre pc și iPhone: se pierde prea mult timp iar câteodată este o adevărata lupta pentru a putea face acest lucru. Clar concurența poate mai bine acest lucru!
- pentru iubitorii de personalizări : nu se poate schimba absolut nimic în sistem!

Android
android.jpg
Puncte forte:
- sortiment infinit! Exista telefoane scumpe, ieftine, mari, mici, luxurioase, nobile sau de tot ra....l-pentru orice gust se găsește ceva!
- la fel cu aplicațiile: nenumărate apps, oricine își găsește aplicația dorita pe Google Play.
- ușor customizabil, fiecare poate sa-si schimbe GUI după bunul plac al inimii.
- se poate face root, asa încât cei adepți de senzații tari se pot destrăbăla pe Android.
- in plus exista o comunitate entuziasta de programatori, care tot timpul sunt pe cale de a testa lucruri noi.
- aplicații ieftine: majoritatea apps din Google Play se autofinanțează prim intermediul reclamelor.
Celelalte contra cost au preturi relativ moderate.

Slăbiciuni:
- adaptarea sistemului de către producători: ei transforma Android într-un mix de redundanțe, confuzii și
neclarități, ca să nu mai vorbim de riscurile de securitate, amânarea update-urilor sau de inconsecventa
optică.
- update-uri: vine, nu vine, poate vine...e o pură loterie.
- Google: face bani pe urma vânzării profilelor userilor, fapt care se observă peste tot în Android. Sfera privată este un lucru aproape imposibil pe Android.
- Android este intensiv în modul de utilizare a resurselor! Linux este deja destul de "flămând" cu resursele in plus mai adaugăm Java resp. Dalvik, sau ART mai nou care au și ele nevoie de multe resurse: rezultatul vi-l
puteți deja imagina: avem nevoie de multă POWER doar pentru a rula fluid sistemul. Pe device-uri mai slabe
de aceea tremură imaginea sau apar întârzieri în sistem...
- la nivel de securitate, este destul de slab datorită faptului că Android exclude userii de la kernelul Linux
iar pe Linux rulează o clonă Java care are o serie de posibilități de a fi atacată din exterior.

Pentru cine se recomandă Android?
- pentru cei fără pretenții mari de la un telefon: există device-uri Android care sunt de-a dreptul ieftine.
- pentru fetișiști Google: se pot destrăbăla în voie în cosmosul Google
- pentru fanaticii tuning-ului de Smartphone: nu cred că există ceva care nu se poate transforma pe Android(mai ales pe un device pe care a fost făcut root).
- pentru fanaticii specificațiilor: oare există vreo platformă unde să se regăsească mai multe telefoane cu asemenea specs? Mă îndoiesc...La fiecare 6 luni cea mai nouă tehnică la cel mai nou preț senzațional...cine este doritor de asa ceva este binevenit în universul Android.
- pentru hardware freaks sau pentru cei care vor să aibă 100% acces la sistem.
- pentru începători: relativ simplu și rapid de configurat.

Pentru cine NU se recomandă Android?
- pentru adepții siguranței: este aproape imposibil de a face sigur Android.
- pentru cei care scriu mult: nu există o tastatură fizică, iar cea de software nu este prea teribilă.
- pentru cei care iubesc ordinea: nu am mai văzut un sistem mai împrăștiat ca Android! Pentru a-l curata si a-l face să arate cât de cât ordonat este nevoie de răbdare și muncă multă.

Windows Phone OS
windows.jpg
Puncte forte:
- rulează și pe hardware mai veche aproape perfect.
- există nenumărate Windows Phones super ieftine
- OS consistent și bine gândit
- integrare perfectă a aplicațiilor Microsoft Office
Slăbiciuni:
- lipsa aplicațiilor, deși Microsoft a recuperat mult in ultimul timp.
- este plictisitor din punct de vedere al designului, pagina de fundal este practică si logică dar din păcate
plictisitoare.

Pentru cine se recomandă Windows Phone?
- pentru iubitorii de oferte: cine dorește un telefon ieftin și performant va găsi sigur unul la windows.
- pentru minimalist: un OS cu un GUI mai purist nu cred că am mai văzut.
- pentru cei care călătoresc des în străinătate: multe Smartphone Windows au dual sim

Pentru cine se NU recomandă Windows Phone?
- pentru cei ce vor sa aibă mii de aplicații pe Smartphone: oferta nu este grozavă
- pentru iubitorii de Smartphone high end: Microsoft se concentrează doar pe segmentul low-budgt, astfel încât nu există Smartphone High End.
- pentru cei ce vor să modifice GUI: nu se poate modifica mai nimic la Windows(cel putin nimic din punct de vedere optic).

Cam astea ar fi OS-urile testate, ar mai fi Ubuntu Touch și Jolla Sailfish dar cum nu le-am testat prefer sa nu fac comentarii aiurea. Sper că nu v-am plictisit prea mult si să fie de ajutor unora care încă nu s-au hotărât pentru un anume OS.

O zi bună
Nu aveţi permisiunea de a vizualiza fişierele ataşate acestui mesaj.
Avatar utilizator
Static
BBerry.RO Team
BBerry.RO Team
Mesaje: 707
Membru din: 14 Oct 2012, 11:42
Model BlackBerry: Z10 stl100-2
OS: 10.3.1.2267
Retea GSM: Digi Mobil
Localitate: Blackberryland

Re: O comparație obiectivă a sistemelor mobile de operare

Mesaj de Static »

I gotta say: you're brilliant my friend!!!

Este un post extrem de bine scris (bravo!), foarte bine documntat si punctat.
Pur si simplu nu am nimic de adaugat la el.

Bravo! Ar merge pinned.
Avatar utilizator
Catalin
BBerry.RO Team
BBerry.RO Team
Mesaje: 755
Membru din: 19 Ian 2011, 17:07
Model BlackBerry: Q10
OS: 10.3.3.1435
Retea GSM: Digi Mobil
Localitate: Bucuresti
Contact:

Re: O comparație obiectivă a sistemelor mobile de operare

Mesaj de Catalin »

Cel mai bun articol citit in ultima vreme! Felicitari Cristian! Super tare! Mai este si Firefox OS parca.

P.S. Si acum mai am IBM-ul 486, cu hard de 200 mb, 32 ram si windows 3.1.1. Si inca functioneaza foarte bine!!!

Felicitari inca o data pentru articol. I-am dat share peste tot!
Nu raspund la mesaje private care au legatura cu probleme BlackBerry. Folositi forumul!
Avatar utilizator
cri.cri
BBerry.RO Team
BBerry.RO Team
Mesaje: 796
Membru din: 04 Dec 2013, 00:15
Model BlackBerry: BlackBerry Z10
OS: Cel mai nou
Retea GSM: Telekom
Localitate: Germania

Re: O comparație obiectivă a sistemelor mobile de operare

Mesaj de cri.cri »

Mersi mult, mi-a luat ceva vreme sa-l scriu...da ar mai fi și firefox OS dar cum am spus prefer să scriu despre lucruri cu care am avut direct contact iar cu Sailfish, Ubuntu și Firefox nu am avut ocazia să le văd...
Din păcate în ziua de azi, lumea nu prea are timp de experimente. Lumea cumpără Smartphone-uri fără ca înainte să se informeze care ar fi avantajele fiecărui sistem în parte, iar abia apoi să se decidă care ar fi cel mai bun raportat la nevoile individuale. Un lucru e cert: eu știu care este sistemul optim pentru mine!
Scrie răspuns

Înapoi la “BlackBerry vs. ...”